Începuturile bisericii din satul Pârâul Mare- ”Schitișorul” cum este ea denumită în documentele istorice- sunt în strânsă legătură cu Mănăstirea Pionul (ctitorie a Ieroschimonahului Silvestru), deorecere la finele secolul al XVII-lea este ridicată de către călugării de la Mănăstirea Pionul.
”Schitișor”- așa cum afirmă istoricii- i se spunea unei mici bisericuțe aflate la niciun kilometru mai la vale de Mănăstirea Pionul de care a ținut în vechime. S-a considerat că s-a ridicat la sfârșitul secolului al XVII-lea, când boierii Cantacuzini au început să facă din Mănăstirea Pionul o cetate și un loc de refugiu (actualul ansamblu cunoscut sub numele de ”Palatul Cnejilor”). O tradiție locală spunea că biserica a fost construită pe temeliile uneia mai vechi care a ars; numele de început fiind ”Schitul din Poiană”. Aici s-au desfășurat lucrări de cercetare de către arheologi și antropologi în perioada anilor 1956-1957, care au arătat că primul nivel de locuire datează din secolul XVII, cu un inventar sărac, la fel ca al cimitirului, datând din aceeași perioadă.
Documentele despre ”Schitișor” sunt sărace datorită faptului că depindea de mult mai însemnatul Schit Hangul sau Pionul având o importanță redusă și un sobor mic. Se prea poate că aici se retrăgeau călugării de la Pionul când mănăstirea și curtea întărită erau implicate în evenimente politice și militare.
După anul 1844, când cnejii au avut câștig de cauză în procesele intentate mănăstirii, maicile care fuseseră aduse aici de la Mănăstirea Văratec, au fost scoase din biserică și din chilii. Cu primul avut pe care l-au luat s-au oprit la ”Schitișor”, unde nu pentru mult timp a fost schit de maici. În perioada imediat următoare risipirii soborului de maici a devenit biserică parohială în folosul comunității locale.
După anul 1850, modesta bisericuță din lemn înconjurată de chilii, având hramul ”Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” rămâne să slujească nevoilor de de cult a parohiei Schitișor până în preajma anul 1961. Datorită faptului că biserica a fost propusă spre demolare (la data de 16 iulie 1961), aceasta este dezasamblată și mutată- ”cu spatele” după mărturia credincioșilor- în satul Pârâul Mare în anul 1964. În anul următor (1965) este reconstruită în vremea vrednicului de pomenire, preotul Ioan Ungureanu după care este sfințită, slujind (ca filie a parohiei Ceahlău) pentru comunitatea din Pârâul Mare
Actualmente biserica este construită din bârne de brad, în formă de navă.
În anul 1992, în perioada de pastorație a preacucernicului preot protopop emerit Mihai Damian, este adăugat un pridvor din bârne de brad, astfel că biserica ajunge să măsoare în zilele noastre 17,60 4,60 m adică 123 m. p. Catapeteasma și strănile sunt lucrate în lemn de stejar, fiind executate în preajma anului 1995, de meșteri diferiți. Datorită faptului că nu este pictată, biserica este înfrumusețată în perioada anilor 1983- 1985 cu icoane donații de la biserica parohială Ceahlău.
Din anul mântuirii 2013, luna august, ziua 1, fosta filie este ridicată la rangul de parohie prin decizia și bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, ca preot paroh fiind numit preacucernicul părinte Gheorghe Simionescu pentru frumoasa comunitate religioasă care sălășluiește aici.
